Bitoriano Gandiaga

Literatur idazlanak

ELR-1^

Birjiñen gara lirain, Andrane Maria,
zure bikaiñak nire biotz kantaria
igurtzi, daroa.
Biotzak, pozik, alai zure ikutu leunaz (1)
barrua bete deusta kantu eta algaraz,
ta, zoro gogoa.

Zeatz lotsa naz baiña sentiok emoten:
bildur naz makal artu ez ete deustien
giro ta kolore. (2)
Kili gozo ori zelan jaulki ago aulez,
ain garbi goikoa ta zoramentsu danez,
barreiatu gabe?

Zure igurtzi loxiña nire biotzean.
Biotza ez da bertso. Zalantza geizpean
nire guraria.
Etzaitut zikinduko. Ez da ur-potxietan
iretargirik loitzen. Itzi bertsuotan
zeure miraria.

Gorantz naukazu argi jagia mizkatzen.
Zerua otzan, zabal, izar edegien
gozotan etzana.
Or zagoz zu landua, Jainko-joranezko,
nire bertso-aria edertasunez jo
doazun eguna.

Ume-abots ideko* zara, Andrane Birjin,
bigun eta barriez, altu, ta aura bezin
garden, totil*, zuri.
Zeugan gelditu dotaz begi egon-gaitzok,
beti eder-billazko begi egarriok,
aundi, eske, arri.

Ames ta poz-iturri epelena zara,
maitasun-garbitzaille. Zure begikera
euriarena da.
Egun ederreneko argi-dardarea,
kantuz apainduriko zelaitar aizea,
larrosen arnasa...

Zer barria zarean..., zer barri jaukala*,
zutik aidetan, aratz, geiago ezin-ala,
ezin aratzago.
Zure garbitasuna, goiza lez jagita,
geugaiñoko zoramen urten, ugari da
eberdi bat antzo.

Arrisku etzaituen leion pesta-leku,
sarats-argi-gorengo malgua zaitugu,
ain betiko geure!
Baiña zeatz lotsa naz sentiok emoten:
bildur naz makal artu ez ete deustien
giro ta kolore.

________________

LXK^

Birjiñen gara lirain, Andrane Maria,
zure bikaiñak nire biotz kantaria
igurtzi, daroa.
Biotzak, pozik, alai zure ikutu leunaz
barrua bete deusta kantu eta algaraz,
ta, zoro gogoa.

Zeatz lotsa naz baiña sentiok emoten:
bildur naz makal artu ez ete deustien
giro ta kolore.
Kili gozo ori zelan jaulki ago aulez,
ain garbi goikoa ta zoramentsu danez,
barreiatu gabe?

"Zure igurtzi loxiña nire biotzean.
Biotza ez da bertsoa. Zalantza geizpean
nire guraria.
Baiña ur potxiraño be jasten da gabeetan (3)
iretargi osoa. Jarri bertsuotan,
Birjiña garaia.

Gorantz naukazu argi zuria mizkatzen.
Zerua otzan, zabal, izar edegien
gozotan etzana.
Or zagoz zu argitsu, eguzki utsezko,
nire bertso aria edertasunez jo
doazun eguna.

Leiar bigunezkoa zara, Andrane Birjin,
zitori ta urrunezko goiz-senti atsegin
garden, totil, zuri.
Zeugan ipinten dotaz nere begi aulok,
beti argi naiezko begi egarriok,
aundi, eske, geldi.

Gurarien atseden, amesen jai leku,
iretargia baño leunago zara zu,
neure bake zori.
Oi urdin goienezko ageri gelgaia,
begitu malso. nire lillura josia
zeuri adi-adi.

Beretzat egin zindun Jainkoak, bikaiñen
Zeugandik igaro zan atsegin, pozarren
argitik ura lez.
Bere amatzat egin zindun, zitoria,
egodun, leun, ugari eta iratzarria
Jaunak, Ama-zalez.

Argi ta poz-iturri epelena zara
maitasun garbitzaille. Zure begikera
euriarena da.
Egun ederreneko argi dardarea,
kantuz apainduriko zelaitar aizea,
larrosen arnasa.

Zu orixe zaitugu: Jainkoaren Ama;
sortzetik guztiz aratz gehiago ezin ala,
ezin aratzago.
Zure garbitasuna goiza lez jagi-ta
erbesteko zoramen argitsu egin da
ta zorion-ondo.

Begi lurtarrok zeru-mindu egidazuz
garbizko eder orren eder-zauriz minduz,
sakon ta leiatsu. (4)
Ederrak guretzako almen asko dauko.
Emon zakiguz eder geure bizirako,
argi ta doatsu.

________________

ELRP^

Esbelta flor de vírgenes,
mi Señora María,
tu belleza acaricia
mi corazón cantor.
Mi corazón alegre,
feliz a tu contacto,
llenó de cantos y algazaras
mi vereda interior.
Y enloquece mi alma.

Me da mucha vergüenza
cantar mis sentimientos:
temo que hayan captado con flojera
el ambiente y color.
¿Cómo cantar, con todo acierto,
el dulce cosquilleo
tan celeste y cautivador?

Tu contacto acariciador
embriaga mi corazón.
El corazón no es verso.
A la sombra de la duda, mi deseo.
Mas no te empañaré;
no se mancha la luna en los fangales.
Abandona en mis versos tu milagro.

Me tienes, cara al cielo,
lamiendo la alta luz.
El cielo está amplio y manso,
tumbado en la dulzura
de estrellas florecidas.
Y ahí estás Tú, pulida,
tan plena de divino anhelo,
día, que acaricias con tu hermosura
los hilos de mi lira.

Flexible y nueva como voz de niño;
cual ella, transparente, bella y blanca,
Señora Virgen.
En ti fijé mi ojos
inquietos, grandes, suplicantes,
admirados, sedientos
siempre de belleza.

El más dulce venero
de ensueño y de alegría,
depuras toda escoria del amor.
Tu mirar como el de la lluvia.
Temblor de luz en día más hermoso,
aura embellecida de trinos,
aliento de las rosas.

¡Qué nueva eres!
¡Qué nueva y qué esbelta!

De pie en el aire,
totalmente traslúcida
sin poder serlo más.
Tu pureza, alta como la aurora,
es beso que desciente hasta nosotros.
pródigo como un mediodía.

Lugar seguro,
donde se regocijan mis anhelos;
alto sauce de luz acogedor,
tan siempre nuestra...
Me da mucha vergüenza
cantar mis sentimientos:
temo que hayan captado con flojera
el ambiente y color.

Gaia 1: Andre Maria
Gaia 2: Otoitza
Edizio kritikoa: Paulo Agirrebaltzategi
Gipuzkoa.net-aren logoa